Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

joi, 26 noiembrie 2009

Halva grecească
















Nu mai ştiu ce să mai fac pentru postire...îmi amintesc de prima oară când am auzit de halvaua grecească...mi-a promis o gospodină grecoaică, vorbind de una de alta, că o să-mi facă "până mâine" o halva delicioasă! Pe mine mă duse gândul imediat la halvaua din seminţe de floarea soarelui ori cea de susan - aveam să descopăr altceva în ziua următoare...
Acel altceva este un obicei vechi al grecilor, prezent în toate casele tradiţionale ale acestora, un desert simplu, la îndemâna oricui şi oarecum exotic!
Avem nevoie, în primul rând, de o cană, aceasta fiind măsura supremă a lucrurilor în această halva simplă şi gustoasă. ...şi vine cam aşa: două căni cu griş, două căni cu zahăr, o cană cu miere, o cană cu ulei de măsline (merge şi de floarea-soarelui), patru căni cu apă, o jumătate de cană cu miez de nucă şi migdale...mereu aceeaşi cană! Coaja unei lămâi, coaja unei portocale, vreo două beţe de scorţişoară şi puţină scorţişoară măcinată.
Punem mai întâi la fiert apa cu zahărul, mierea, beţele de scorţişoară şi cojile de citrice. După ce dau în clocot, le lăsăm cam zece minute să fiarbă la foc potolit. Într-altă cratiţă, punem la încins uleiul de măsline şi aruncăm peste el grişul cu nuca şi migdalele. Amestecăm în permanenţă la foc mic, să nu se prindă ori să se ardă, iar atunci când grişul s-a rumenit şi începe să miroasă numai puţintel a ars, oprim focul şi punem imediat peste acestea siropul! O să sfârâie niţel dar n-are nimic!
Acoperim cu un capac şi lăsăm grişul să se umfle bine, până capătă consistenţa şi aspectul unei zăpezi mocirlite de iarnă târzie...
Luăm din această compoziţie şi punem în forme diverse, castroane mici, pahare sau orice alte forme, băgăm la rece şi apoi scoatem frumos şi ornăm cu migdale sau nuci şi pudrăm scorţişoară.
Cam asta ar fi halvaua grecilor!

miercuri, 25 noiembrie 2009

Lasagna Bolognese
















Dacă italienii ţin neapărat să mănânce paste, desigur şi ei s-ar plictisi la un moment dat, aşa că sunt nevoiţi să creeze reţete deosebite, care să asigure o continuitate a propseţimii în dietă, chiar consumând zilnic paste...
Macaroane, spaghete, farfale, fussili, canelone...toate astea sunt menite să asigure un fel aparte în fiecare caz, cu amestecuri deosebite şi arome deosebite. Am mâncat cândva spaghete simple, cu sos de roşii şi frunze de busuioc...fără carne, fără parmezan...poate doar un strop de peperoncini (ulei iute aromat)...n-am crezut că pot fi atât de bune.
Astfel s-a născut şi lasagna, poate cel mai elaborat fel de mâncare pe bază de paste. Şi în acest caz există diverse reţete, însă eu am optat pentru una fără beşamel, fiind mai simplă!
Normal, e nevoie de lasagne, de cărniţă tocată de mânzat sau amestec, ciuperci proaspete, roşii tocate în bulion, ceapă, ouă, smântână, mozzarella, usturoi şi condimente...oregano, scorţişoară, busuioc, nucşoară, sare şi piper.
Carnea se căleşte bine împreună cu ceapa, usturoiul, ciupercile şi condimentele după gust. Mărunţim mozzarella (sau un caşcaval mai moale) şi amestecăm o mână cu ouăle şi cu smântâna.
Foile de lasagne le fierbem vreo trei minute şi le aşezăm într-o tavă unsă cu puţin unt. Urmează straturi de mozzarella, carne, iar mozzarella şi apoi alte foi. Peste ultimul strat de foi turnăm amestecul cu ou şi smântână şi dăm la cuptor până se rumeneşte bine.
E delicioasă şi suficientă pentru a sătura mesenii! Merge minunat cu un vin roşu demidulce...

duminică, 22 noiembrie 2009

Rulouri cu scorţişoară




















Încercam să-mi aduc aminte cum făcea "mamaie" melcii cu nucă şi scorţişoară...a trecut mult de atunci şi m-am gândit să dezvolt puţin reţeta.
În principiu e nevoie de un aluat precum cel de cozonac, pe care-l facem cu unt topit, zahăr topit, lapte călduţ, un praf de sare, drojdie, mirodenii - esenţe de lămâie şi de vanilie, îl frământăm niţeluş şi-l lăsăm să se odihnească...nu trebuie neapărat să crească mult precum aluatul pentru cozonac.
Între timp, pisăm nucă şi sâmburi de migdale, împreună cu vreo 2 linguri de scorţişoară şi le amestecăm cu un ou, vreo trei linguri de zahăr şi unt topit...cam asta ar fi umplutura.
Întindem frumuşel aluatul pe un blat uns cu ulei sau unt, întindem umplutura uniform pe suprafaţa aluatului, îl rulăm frumos şi apoi tăiem felii nu foarte groase pe care le aşezăm într-o tavă la fel unsă cu unt, însă nu înghesuite pentru că tind să crească destul de mult la copt...Le vârâm la cuptor şi le lăsăm până se rumenesc.
Dacă vreţi, faceţi şi o glazură cu gust de caramel, cu lapte condensat şi zahăr vanilat, iar când scoateţi rulourile pe farfurie, turnaţi puţină glazură şi "râşniţi" un praf de caramel cu vanilie...asta e o chestie nouă care se găseşte pe la magazine...
Sunt bune calde, sunt bune reci, miros sublim, iar atunci când le coaceţi...nu cred că vecinii vă vor ura "de bine" pentru că au un efect halucinant pentru simţurile olfactive...
Poftă mare!

vineri, 20 noiembrie 2009

Pizza păcălită













E un pic cam greu să obţii gusturi deosebite atunci când te "fereşti" de anumite ingrediente nepermise în perioada de post, însă încercăm şi noi tot ce se poate...
M-am gândit la o pizza care măcar să ne ameţească cu mirosul ingredientelor şi cu parfumul aluatului copt. Simplu de tot facem un aluat obişnuit cu făină, drojdie, puţin zahăr, sare, ulei de măsline şi apă. Frământăm puţin şi întindem aluatul, îl înţepăm cu o furculiţă, îl acoperim cu un strat subţire de pastă de măsline, puţin ketchup, ciuperci felii, roşii felii, piper, oregano şi la sfârşit o ploaie de brânză tofu dată prin răzătoare...nu prea aduce cu mozzarella, dar are textură şi gust de brânză...
Coacem la foc iute exact precum o pizza şi atunci când mâncăm, o garnisim cu puţin ketchup şi maioneză vegetală. Nu e rea la gust, iar dacă ţinem cont de faptul că miroase minunat datorită aluatului şi ciupercilor şi de faptul că avem voie să servim şi o bere rece lângă...să avem poftă!