Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

PASTIŢIO












O altă poveste cu macaroane...
Nu există restaurant în Grecia care să nu aibă Pastiţio, iar ei fac această mâncare acasă...cam cum facem noi cartofii prăjiţi.
Cel mai bine merge cu macaroane clasice...eu am pus penne. O jumătate de kilogram de carne de viţel tocată, două cepe roşii, sare, piper, nucşoară, un praf de cuişoare, oregano, foi de dafin şi scorţişoară (câte puţin din fiecare să nu omoare gustul...). Avem nevoie de caşcaval ras (vreo trei căni), lapte tot cam atâta, patru linguri mari de unt şi patru de făină, două ouă, ulei de măsline şi suc de roşii (500 gr), plus jumătate de pahar de vin roşu sec.
Călim ceapa în uleiul de măsline, fără să o ardem, adăugăm apoi carnea şi o lăsăm până se rumeneşte, turnăm sucul de roşii, vinul, condimentele (mai puţin nucşoară) şi lăsăm la fiert până scade bine (cam 45 de minute).
Între timp fierbem macaroanele, le scurgem şi le amestecăm cu puţin ulei de măsline să nu se lipească între ele.
Facem sos beşamel - topim untul, adăugăm făina şi amestecăm energic şi o călim puţin (cu atenţie să nu se ardă şi la foc mic), iar apoi începem să adăugăm câte puţin lapte. Se formează un sos cam ca smântâna de gros, oprim focul, adăugăm puţină sare, puţin piper, puţină nucşoară şi când s-a răcorit puţin adăugăm şi ouăle şi amestecăm bine.
Apoi, într-o tavă unsă cu ulei, aşezăm straturi, mai întâi macaroanele, apoi caşcaval ras, puţin beşamel (lăsăm mai mult pentru ultimul strat) şi carne, apoi repetăm încă odată, iar ultimul strat va fi numai macaroane, puţin caşcaval şi beşamel.
Stă la cuptor la foc mediu cam o oră...sau până începe să se rumenească. Nu se serveşte imediat...cel mai bine stă o oră şi după aceea se serveşte.
Este un fel săţios şi suficient pentru o masă de prânz!

vineri, 29 ianuarie 2010

Gâscă friptă *
















Eheeeiii...de multe ori când eram copil mâncam câte o ciorbiţă bună de gâscă sau pilăfior cu carne de gânsac...dar aveam o problemă, era cam tare delicatesa.
Ce să-i faci...pe la noi pe la ţară nu prea le avea mamaie cu marinatul cărnurilor şi nici cu fezandatul...
O gâsculiţă bună de ţară, ajunge mai mult ca sigur pentru o masă îmbelşugată. Piepţii şi copanele fac o friptură bună, iar restul merg fierte la oală...iese o ciorbă numai bună să te scoată din răceală!
Eu unul am scos frumos piepţii şi copanele şi le-am pus 24 de ore la marinat în sucul de la o lămâie şi o portocală, coaja rasă de la acestea, 3 căţei de usturoi pisat, o linguriţă de piper alb, două de sare şi una de praf de ghimbir, plus o lingură de sos de soia (dacă avem..dacă nu, mai punem o lingură de zahăr). Bucăţile noastre grăsuţe trebuie să şadă măcar 24 de ore la marinat la rece.
Când le pregătim, mai întâi le frigem la foc domol într-o tigaie...întotdeauna mai întâi cu pielea în jos, ca să păstreze aromele la interior şi să dea drumul grăsimii încet, pe măsură ce se rumenesc. După ce le frigem pe o parte şi pe alta (cam 7 minute pe fiecare parte), le aşezăm frumos într-o tavă (pe hârtie de copt dacă avem...dar nu e musai) şi le băgăm frumuşel la cuptor măcar o oră, la foc potrivit. O să se rumenească frumos şi o să lase în tavă multă grăsime...că aşa e carnea de gâscă, dar mai apoi vor fi atât de fragede...că s-or topi în gura mâncăilor!
Aşa bucate delicate, bag eu de seamă că merg binişor cu un piureu pufos şi untos de cartofiori, başca o salată bogată, alintată cu ulei, cu oţet şi niţică smântână.
* Mulţumiri deosebite domnişoarei Mari, ce s-a învrednicit să ne cadorisească cu aşa minunăţie de gâscă de la dumneai de la ţară!!! Rămânem profund îndatoraţi...

joi, 21 ianuarie 2010

POT AU FEU










Sună atât de pretenţios acest fel...oală pe foc, mai pe româneşte...
Povestea este veche, iar mâncarea denumită astfel este pomenită scriptic încă de pe vremea lui Henric al IV-lea al Franţei, un rege pe gustul meu...bolnav de vin roşu şi usturoi, iar al cărui scop declarat era că "şi cel mai sărac ţăran francez trebuie să aibă la masa de duminică un pui în tigaie!".
Era atât de gurmand şi de plăcut, încât la nunta sa a primit în dar o statuie a sa ecvestră, făcută din zahăr şi fructe confiate, iar bucătarii i-au pregătit un meniu cu 51 de feluri pentru eveniment.
Din fericire, un doctor al curţii s-a învrednicit să lase scrisă reţeta felului principal...pot au feu.
Atunci, într-o oală mare, se aruncau felurite cărnuri...de la pulpe de pui până la coadă de vacă, usturoi mult, ceapă albă şi ceapă roşie, morcovi, praz, ţelină, fel de fel de legume şi condimente, cuişoare, dafin şi chiar felii de pâine şi de lămâie!***
Am încercat şi eu, de multe ori această reţetă, adaptată cerinţelor proprii. Eu m-am limitat la ciocănele de pui, carne moale de mânzat, ceapă şi usturoi, morcovi şi păstârnac, piper, praf de cuişoare, dafin, sare, ulei de măsline şi puţin suc de roşii şi de lămâie.
Oala trebuie să fie cu pereţii groşi, pentru că stă multă vreme în cuptor, acoperită.
La început fac un pat din legumele tăiate mărunt şi condimente, tai capetele ciocănelelor şi carnea de mânzat bucăţele, le aşez ordonat în oală, le alint cu încă puţină sare şi zeama de la o lămâie, iar apoi torn uşor suc de roşii...cam un pahar...şi dau totul la cuptor.
După vreo trei ore...sau chiar patru...în funcţie de cantităţi, oala noastră este gata. Conţinutul se serveşte cu cartofi fierţi (sau piure), iar alături merg murături gustoase sau o salată rece de orice fel.
Când aveţi timp de pierdut, încercaţi trebuşoara asta - că merită!
***(informaţii conform volumului ISTORIA E SERVITĂ, de Mariangela Vicini)

marți, 19 ianuarie 2010

Loukoumades - gogoşi cu miere
















Sunt convins că cei care au ajuns pe tărâmurile Eladei au văzut în colţuri de stradă chioşcuri unde se vând gogoşele cu miere şi scorţişoară. Este un desert comun acolo, ieftin şi bun.
Mi-am dat seama că sunt în fapt gogoşi cum face mamaie la ţară...gogoşi la linguriţă - cum zice ea.
Reţeta este simplă şi dacă aveţi musafiri îi puteţi încânta oricând cu aşa ceva. Aveţi nevoie de 300 de grame de iaurt (cât mai gras), două ouă, 25 de grame de drojdie proaspătă, o linguriţă cu vârf de praf de copt, 250 grame de făină, un praf de sare, o linguriţă de zahăr, miere şi scorţişoară.
Ouăle se bat cu sarea, drojdia se desface împreună cu linguriţa de zahăr, iar apoi se amestecă cu iaurtul şi toate cu ouăle. Urmează praful de copt şi făina şi le amestecăm energic. Aluatul este moale, ceva mai gros decât smântâna...
Punem ulei mult la încins şi după ce s-a încins lăsăm focul mic. Luăm din aluat cu ajutorul unei linguriţe pe care o trecem prin apă.
Când se rumenesc frumos le scoatem pe un şervet absorbant, iar apoi le aşezăm frumos pe o farfurie, le garnisim cu miere şi dăm o ploaie uşurică de scorţişoară.
Le servim călduţe, însoţite cu o limonadă rece sau un suc de portocale.
Să aveţi poftă!