Eu şi cu mine!

Prea cald...prea cald...se învârte pământul cu mine, sunt ameţit, nu mai ştiu ce e aievea ori ba, am halucinaţii...mi se pare că zbor, că mă aşează vântul uşor la umbra unor platani uriaşi, pe malul Mediteranei...la margine de tavernă, unde un "garcon" leneş şi măsliniu vine spre mine cu paşi mărunţi, agale, la fel de toropit ca şi mine şi mă întreabă cu juma' de gură:...Ce doriţi?!
Păi mai ştiu eu ce doresc?!?!?!...în mod normal i-aş fi cerut de îndată să-mi aducă o caracatiţă friptă şi parfumată cu sos de vin şi câteva sardine perpelite pe cărbuni şi stropite cu lămâie şi ulei de măsline....
Ufffff.....da' parcă e prea cald...parcă nu pot să mă gândesc decât la ceva ce m-ar răcori...apă, gheaţă, briză...nu ştiu ce să cer! Aşa un vis frumos şi eu nu ştiu ce să cer...
Lăsaţi domnule...că vă aduc eu ceva să vă mai răcoriţi!...şi nici una nici alta "garconul" îmi face cu ochiul şi pleacă spre bucătărie mai sprinten ca niciodată!
Ce-o fi asta?!...ori i s-a făcut milă de mine, ori are într-adevăr vreun leac miraculos pentru arşiţa asta nebună....?!
Îl văd apoi cum vine tacticos purtând un platou brumat (probabil scos de la rece) pe care odihnesc laolaltă bucăţi de pepene roşu şi dulce, de pepene galben mieros, câteva felii de grepfrut roşu, toate ninse cu sare grunjoasă şi piper, cu ploaie de ceapă tăiată fin, cu bucăţele de feta sărată şi fire subţiri de ulei de măsline.
Ce gust...ce culoare...uit pe dată de căldură, uit de mine, uit de tot ce mă înconjoară şi mă las vrăjit şi răcorit de minunea din faţa mea...e uimitor!
Duc uşor mâna la portofel şi mă gândesc să îi mulţumesc "garconului" cu un bacşiş gras, pe măsura minunăţiei...
Mă priveşte zâmbind, îmi face cu ochiul şi îmi spune aproape şoptit...: E din partea casei domnule!...la câtă carne aţi gătit în ultima vreme...măcar atâta puteam face şi noi pentru dumneavoastră...!
Atunci îmi dau seama că visez, că nu sunt la tavernă, că de fapt "garconul" eram tot eu...şi scot nişte bani din portofel, mi-i îndes binişor şi adânc în buzunar...fac o plecăciune şi îmi zic plin de recunoştinţă: ... Vă mulţumesc Domnule! Sunteţi un om deosebit!

Sântă Mărie Mare

E sărbătoare, e august, am ieşit din post şi pomenim aşa cum ştim noi, româneşte, pe toţi cei ce sărbătoresc numele azi...ş-or fi mulţi în ţărişoara asta a noastră amărâtă.
Augustul e călduros, te îmbie către umbră, către răcoarea pădurilor sau către briza apelor. La mare preţ o fi fiind orice colţişor de zăvoi sau orice adunătură mai viguroasă de frunze, pentru a ne feri şi pe noi niţel de văpaia soarelui şi pentru a putea respira mai uşor...că de câteva zile zici că focul a luat locul vântului şi suflă a uscăciune şi a fierbinţeală peste toată lumea!
E posibil să nu cunoaştem vreo Mărie...vreun Mărin...?! O fi dară vreo familie în care să nu se sărbătorească azi aşa zi mare?!
Eu unul cunosc pre mulţi şi pre multe ce se vor bucura azi, se vor aduna cu prietenii şi vor uita de viaţa lor, de ieri, de mâine sau de oricând...azi este frumos şi bucurie...azi este linişte...
Noi ce facem?!...păi simplu...dacă tot ne adunăm, e musai să facem un grătar, ca să ne adunăm în jurul lui şi să ne închipuim că e atâta căldură de la cărbunii încinşi...
Şi ca să nu fie aprins focul în zadar, că e păcat, tratăm cu respect câteva bucăţi de carne, le garnisim cu oregano şi zamă multă de lămâie ca să frăgezească şi le aşezăm domol pe cărbunii ce mocnesc înfundat sub stratul de cenuşă albă şi pufoasă.
Muierile, de dragul acestei zile, fac o zămuţă cu usturoi mult, cu ceapă, cu ardeiaş iute, cu pătrunjel şi cu roşii şi ardei copţi la jar...ca să lunece toate cele şi să ne bucurăm de iuţeala vegetalelor.
Simţăsc o nevoie nebună de mămăligă...şi nu orice fel de mămăligă ci una care imediat se transformă în bulz ciobănesc...mămăliguţă vârtoasă, fiartă cu apă, cu sare şi cu mult unt, transformată apoi în bulgări fierbinţi umpluţi cu brânzică de burduf, cu slăninuţă şi cârnăciori afumaţi...şi nu ne oprim aici, pentru că aşezăm iar mămăliguţa la foc de jar, ca să topească frumos inima bulzului şi să facă mămăliguţa crustă afumată şi dulce...
Cărnurile lucrează singure, încet, se pătrund şi se parfumează dumnezeieşte cu fum dulce de salcâm şi de mangal,...,bulzul copt se alintă cu niţică smântână - că parcă nu era îndeajuns de bun şi fără,...,iar noi pe lângă toate cele, sorbim încet câte un şpriţ lung şi rece de vinişor alb, al cărui nume nici măcar nu-l cunoaştem, dar la cât e de îndoit cu apă...simţi că parcă ai bea lacrimi de îngeri...ce plâng în ziua de azi Adormirea Maicii şi totodată râd şi ne îndeamnă să trăim frumos şi liniştit!
La mulţi ani şi linişte vă doresc şi eu vouă, cei ce purtaţi acest frumos nume!

Dovlecei...cum îmi plac mie!

Hai să vedem cum facem dovleceii ca pe la Mediterană!
Grecii au o bucătărie uşoară, gustoasă şi sănătoasă. Dovlecelul este nelipsit şi această reţetă se află în topul preferinţelor mele.
Ne trebuie vreo 5-6 dovlecei (culmea e ca la piaţă în Bucureşti am găsit dovlecei portocalii...), vreo 400 de grame de carne tocată, moale, grasă...de porcuşor, mărar, pătrunjel, sare, piper (eu folosesc nucşoară că e mai sănătoasă), o mână de ciupercuţe tocate (de la borcan), orez (câte o linguriţă pentru fiecare dovlecel ce va fi umplut), 1 ceapă, ulei de măsline, 2 cuburi de delicat, 3 ouă, 2 lămâi şi vreo 2-3 linguri de amidon (sau făină).
E simplu de tot...amestecăm carnea împreună cu ceapa tocată fin, cu verdeaţa tocată, cu condimentele, ciupercile şi orezul, plus 2-3 linguri de ulei de măsline.
Spălăm bine dovleceii, le tăiem extremităţile, îi tăiem în două şi bucăţile obţinute vor fi scobite de conţinut - dar lăsăm într-o parte căpăcel.
Umplem dovleceii cu amestecul de mai sus (fără să presăm pentru că orezul se va umfla puţin la fiert şi dă pe afară), îi aşezăm într-o cratiţă mai înghesuiţi (să nu se răstoarne la fiert) şi punem apă fierbinte (în care am fiert delicatul) până aproape să-i acopere. Adăugăm şi puţin ulei de măsline şi lăsăm la fiert cam o oră la foc mic, cu cratiţa acoperită!
După ce fierb (încercaţi orezul de pe deasupra), îi mutăm în altceva şi lăsăm zeama să fiarbă în continuare.
Batem ouăle cu zeama de la cele 2 lămâi şi cu amidonul (făina) într-un castron şi adăugăm foarte lent câte un polonic din zeama care fierbe. Când se umple castronul turnăm cu totul în cratiţă şi lăsăm să fiarbă la foc cât se poate de mic până se leagă bine sosul (5-6 minute probabil).
Dovleceii se servesc cu acest sos cu ou şi lămâie (avgolemono îi spun grecii), însă sosul nu poate fi reîncălzit că se poate prinde.
Oricum acest fel de mâncare poate fi servit şi rece.
Eu unul am avut poftă...ceea ce vă urez şi vouă!

Megaburger

Chiar dacă poftesc, nu pot să mă ating de hamburgerii din comerţ...aşa că nu am decât să mă pun pe treabă!
Carne de vită (400 grame) slabă, tocată, amestecată cu 1 ou, sare, nucşoară (sau piper), 2 căţei de usturoi pisat, 1/2 ceapă tocată, 1 lingură de muştar şi una de ketchup. Amestecăm uşor, cu răbdare, astfel încât aerul să rămână înglobat în carne şi să nu devină un fel de pastă. Pentru un hamburger, e necesară carne cam cât ţinem în palmă, îi formăm încetişor şi îi presăm la fel de încet. Înainte de a-i prăji, îi crestăm pe deasupra ca să nu se strângă precum o chiftea. Stau la foc 5 minute pe o parte şi 5 pe cealaltă.
Ca să fim americani până la capăt, prăjim şi o mână de cartofi, iar pentru decor ne descurcăm cu salată verde, cu roşii, cu ceapă rondele şi cu castraveciori muraţi.
Ca să iasă cheesburger, vârâm şi câte 2 felii de caşcaval moale, iar pentru lunecuş - nu e interzis să "frigem" şi un pahar mare cu bere rece.
Ca să iasă mai de regim, în loc de obişnuitele chifle cu susan, eu am folosit chifle graham...ceva mai consistente după părerea mea.
Minunat!