Chili con carne

Să tot fie vreo 12-13 ani de când am făcut prima oară o pasiune mistuitoare pentru mâncarea mexicană. Simt uneori că iuţeala şi parfumul acelor mâncăruri exprimă starea de spirit a unei latinităţi aprige şi rezistente. Mexicanii sunt plini de viaţă, veseli, aprigi şi trăirea lor intensă este exprimată profund prin preparatele lor simple, curate, energice şi delicioase.
Chiar dacă "chili con carne" îşi are în fapt rădăcinile în Spania, mexicanii au dat putere şi nuanţe profunde acestui fel de mâncare. Mie îmi aduce aminte de mâncarea simplă, de la ţară, făcută cu dragoste, o mâncare menită să te pună pe picioare şi să-ţi dea puterea de a trece peste orice!
Avem nevoie de o jumătate de kilogram de carne tocată, de preferinţă amestec, dar să fie de calitate. O ceapă potrivită, sare, piper, ulei de măsline, 5 căţei de usturoi, 2 foi de dafin, 2 linguriţe cu vârf de paprică dulce amestecată cu din cea iute, 1 linguriţă rasă de oregano, 1 linguriţă rasă de cimbru şi una de chimen, 1 roşie, 2 ardei (capia sau gras), 4 ardei iuţi (asta ţine de fiecare cât de mult ţine la iuţeală...), cam 1/2 kg de fasole roşie fiartă şi vreo 200-300 grame de porumb fiert boabe şi o cutie de roşii tăiate în bulion.
Ardeiul se toacă bucăţele, roşia se taie cuburi şi se amestecă cu roşiile tăiate în bulion, carnea se dă la călit în 4-5 linguri de ulei, iar când începe să rumenească, se adaugă ceapa şi usturoiul tocate potrivit. Peste carne urmează condimentele...sare, piper, boia, oregano, cimbru şi chimen. După ce le ia bine căldura pe toate acestea, adăugăm ardeii tocaţi, roşiile, fasolea şi porumbul şi lăsăm să fiarbă binişor la foc mic, până scade şi formează un sos potrivit de gros.
Nu vă mai trebuie decât ceva pâine şi ceva udătură...că iuţeala cere şi din acestea.
Să aveţi poftă şi spor!

Scuzele mele

Am lipsit mult şi din această cauză sunt "apostrofat" zilnic...Bucătăria mea a trecut prin schimbări radicale...în fapt a dispărut cu totul şi s-a redefinit. Promit pentru viitorul apropiat să revin în stilul caracteristic, să vă încânt aşa cum am făcut-o şi în trecut şi să reintru pe linia de plutire din "bucătărie".
Vă mulţumesc mult pentru interesul vostru, pentru nerăbdarea de a vedea lucruri noi şi pentru cuvintele frumoase pe care le primesc.
Cu dragoste, al vostru bucătar Florian!

Speţofai, Spetzofai...Σπετζοφάι

În fară de Ahil' Peleianul, se mai naşte o minune în peninsula Pelion (Pilio)...o mâncărică ce-şi spune pe nume Spetzofai. La fel de simplă şi de bună precum v-am promis...
Muntele Pilio este o minune a naturii, un loc în care zeii au adunat toate minunile Eladei, înălţimi, plaje, păduri, ape, cascade tăinuite unde petrecea Bachus dimpreună cu bacantele, privelişti incredibile, zaharicale cu duiumul şi mâncărică ceva mai grea...axată pe carne de porc şi oaie...cârnaţi, prăjeli multe, plăcinte bogate şi tsipouro aromat (ouzo).
Printre toate cele, spetzofai-ul este menit să încălzească sufletul şi trupul în zilele reci de toamnă şi de iarnă (şi acolo au parte şi de aşa ceva pentru că iarna ninge binişor în zona înaltă).
Ne rebuie cârnaţi...afumaţi uşor...(nu dau cantităţi pentru că face fiecare cât şi cum vrea), ardei gras, ceapă, usturoi, ulei de măsline, oregano, sare, piper, puţin ardei iute dacă vă place mai picant, roşie decojită şi puţin bulion.
Rumenim cârnaţii felii în puţin ulei de măsline, adăugăm apoi ceapa, când începe să rumenească şi aceasta vine rândul ardeiului gras tăiat felii, apoi stingem cu vin sec...alb sau negru, iar după ce dispare alcoolul - punem roşiile tocate, puţină apă, puţin bulion, oregano şi lăsăm la fiert până scade binişor.
E bun...e picant...iar împreună cu un pahar sănătos de vin...este exact ceea ce trebuie ca să dăm piept cu frigul ;-)

Buiurdi, Bouyiourdi sau...Μπουγιουρντί

Parfumul Macedoniei, al Salonicului, al ţărmului de mare pe lângă Athos...v-am promis că am să mă rezum la lucruri simple, normale, care să nu ne mai chinuiască inutil. Grecia m-a liniştit...la propriu şi la figurat! Suntem naivi pentru că şedem prea mult în bucătărie...pierdem frumuseţea naturii, pierdem trecerea timpului şi uităm să lenevim...uităm de viaţa simplă şi minunată...
Acest fel de mâncare m-a fermecat profund...culmea a fost capabil să mă facă să uit de carne! O porţie fierbinte, servită cu pâine proaspătă, ne apropie de natură, de esenţe, de simplitatea unei vieţi frumoase!
Este atât de frumos...2 porţii...2 roşii coapte bine, doi ardei graşi (merge şi unul iute pentru cine poate), 2 cepe mici, 2 pumni de feta, 2 pumni de caşcaval gras, sare şi piper, puţin ulei de măsline şi o zburătură de oregano.
Tăiem legumele cum ne vine, le aşezăm frumos în vase de lut ori nişte vase cu pereţi groşi, le stropim cu ulei de măsline, le condimentăm, apoi le învelim cu feta şi caşcaval, toate parfumate cu oregano!
Vin de stau la cuptor, acoperite, la foc măricel, vreme de aproape un ceas.
Veţi simţi miros de legume coapte, de topitură de brânză rumenită...veţi simţi că sunteţi vii şi că merită să trăiţi plăcerile vieţii...simple şi curate...
Cum altfel ar fi mers minunăţia asta, decât cu un păhărel de "anason" lângă dânsa...sau ouzo mai pe înţelesul nostru şi câteva măsline aromate şi cărnoase.
Puneţi mâna de faceţi aşa ceva...n-are să vă pară rău!

Cotlete ca la Kavala

Am avut o revelaţie...m-am întors din Grecia luminat, mai înţelept, mai liniştit...mai leneş...
Am redescoperit lucrurile simple, bune şi gustoase. Noi muncim prea mult...asta e clar...şi chiar prin bucătărie ne dăm sufletul, când totul poate fi mult mai simplu...
De aici încolo am să vă prezint reţete simple, prinse din zbor în goana nebună prin insulele şi munţii Eladei.
Azi vă arăt cotlete ca la Kavala, gustoase, parfumate şi la îndemână!
Vă trebuie 2 cotlete sănătoase sau două felii de ceafă împănată...după preferinţă. O mână de măsline, sare, piper, 1 frunză de dafin, un vârf de linguriţă de praf de cuişoare sau 3-4 cuişoare întregi, un beţişor de scorţişoară, 1 ceapă mică, 2 grăunţi de usturoi, 1/2 linguriţă de oregano, 2 linguri de bulion, 2pahare cu apă, ulei de măsline şi o lămâie.
Cotletele vin sărate şi piperate, unse cu ulei de olivă şi fripte pe grătar câte 5 minute pe fiecare parte.
Într-o tavă care să le încapă, punem toate cele...cotletele fripte, ceapa şi usturoiul tocat, condimentele, lămâia tăiată în patru, măslinele şi apa, acoperim cu folie de aluminiu şi băgăm la cuptor la foc potrivit timp de 1 oră.
Între timp fierbem o mână de spaghete în apă sărată (aşa cum spun grecii - trebuie să fie sărată precum apa de mare), pentru a le ţine drept garnitură.
Gustul e divin, sosul este parfumat, iar un pahar de Reţină rece (vin specific Greciei) e un nectar al zeilor lângă aceste minunăţii...
Simplu...simplu de tot...

...ca în vacanţă!

Nu vreau să vă mai bat capul cu reţete complicate, nici nu e cazul, pentru că e vară, e cald...şi eu unul nu am chef de nimic decât de leneveală...
Mai am puţin până la concediu şi număr zilele ca în armată...
Îmi tot imaginez că sunt pe malul mării, că lâncezesc într-un hamac la umbră, iar briza suflă uşor peste mine, aducând miros de caracatiţe fripte, de măsline şi brânzică, de frigărui rumenite la foc de cărbune şi aromă dulceagă de ouzo rece într-un pahar aburit...
Ca să mă potolesc niţel, dau fuga la bucătărie, fac un gyros din ceafă de porc, marinată cu ulei de măsline, cu sare, usturoi, foi de dafin, piper, oregano şi oţet balsamic.
Lângă acesta, merg câteva roşii, măsline, bucăţele de feta, ceapă şi tzatziki...salata cu castravete, iaurt, usturoi, lămâie, mărar şi ulei de măsline.
Hai că mai sunt câteva zile şi vine şi vacanţa...
Vă pup şi vă doresc o vară minunată!