Porc Teriyaki

Nu mai ştiu dacă am pomenit despre trebuşoara asta...însă cel mai sănătos mod de a mânca, în special legumele, mi se pare modul chinezesc... Eu unul nu prea tolerez legumele crude şi le prefer doar puţin călite...sau eventual la grătar...
Azi vreau să mă joc cu legume, cu carne, cu sosuri exotice şi bineînţeles...cu puţină carne.
Ceafa de porc merge...merge tăiată frumos, fâşii subţiri, combinată cu câteva ciupercuţe, cu usturoi, ceapă, ardei gras şi ardei iute. Le vom trage la tigaie, la foc iute şi le vom stropi cu oţet de orez, cu sos de soia şi cu sos teriyaki.
Rumenim carnea la foc iute, în ulei de măsline (nu mult), aruncăm apoi jumătate din cantitatea de usturoi şi ardeiul iute tocat, sare şi piper după gust, plus 2-3 linguri de oţet din orez...care va frăgezi carnea...
Aruncăm şi jumătate din cantitatea de ceapă, ciupercile şi le mişcăm în permanenţă să se rumenească uniform. După ce ciupercile "intră la apă", stropim cu vreo 3 linguri de sos de soia şi cu 3 de sos teriyaki.
Urmează apoi restul de ceapă, de usturoi, ardeiul gras şi...mişcare continuă...la foc mare!!!
Spre final, adăugăm 2 pahare cu apă în care desfacem o linguriţă de amdion sau de făină, să îngroşăm sosul.
Minunea asta se serveşte cu orez simplu sau cu paste din orez...aşa numitele "noodles".
O mâncare deosebită, săţioasă, parfumată, exotică şi a naibii de frumoasă la privit...

Gulaş cu fasole...Bab Gulyas

Ce se întâmplă atunci când te uiţi peste gard la vecini?!...păiiii...se întâmplă să vezi nişte lucruri, care îţi plac sau nu...
Eu mă uitai la unguri, vecini de care mie unul mi-e drag, pentru că eu văd la ei toate acele lucruri bune şi frumoase pe care unii nu vor să le vedem...sunt tot oameni, cu bune şi cu rele, şi peste toate au şi câteva şmecherii pe la bucătărie pe care eu unul le ador!!!
O mare şmecherie dintr-asta ar fi Bab Gulyaş-ul, o varietate a gulaşului care însă aduce după sine fasole...o combinaţie mortală!
Normal că trebuia să-mi las amprenta şi să îmbunătăţesc pe alocuri reţeta şi astfel apar în plus ceva ciupercuţe, ceva mai mult chimen şi, bineînţeles, ceva mai multicel usturoi...că d-aia ne dăm mari consumatori de usturoi!
E o mâncare făcută "la repede", care însă are nevoie de multă dragoste pentru a ieşi la lumină. Este aproape ca o joacă cu ingredientele, numai că dincolo de grabă are nevoie şi de consideraţiune!
O bucată măricică la juma' de kil de ceafă de porc fragedă şi împănată, tot cam aşa şunculiţă grasă şi afumată de porc, 3 morcovi mari şi 3 ardei capia cât de mari, 3 linguri de pastă de ardei dulce şi 2 de pastă de ardei iute, un pumn de chimen, unul de boia dulce, sare şi piper...cam 2 linguriţe din fiecare, 2 cepe mari cât pumnul, o căpăţână potrivită de usturoi, 500 grame de ciupercuţe, 1 kg de fasole boabe gata fiartă, o legătură de pătrunjel şi pâini rotunde care vor servi drept farfurii.
Punem în puţin ulei cărnurile la rumenit, apoi adăugăm sare, piper şi usturoi. După ce începe şi usturoiul să se rumenească, vine rândul cepei tăiată măricel...să aibă consistenţă!
Nu ardem ceapa, doar o călim puţin, după care adăugăm ciupercile, la fel tăiate mai mare.
Ciupercile vor începe să se "topească" şi între timp tocăm bine (sau băgăm la blender) ardeii capia şi morcovii. Vor veni şi acestea la cratiţă, împreună cu chimenul, boiaua dulce şi pasta de ardei...dulce şi iute, plus niscaiva apă...2-3 căni.
Totul începe să fiarbă minunat şi după vreo 10 minute de fiert în clocot adăugăm fasolea. Mai ţinem la foc 10-15 minute şi cam asta ar fi.
Ca să meargă trebuşoara bine, facem la repezeală şi o salată de ceapă cu sare, oţet şi puţin ulei, iar pâinicile care vor servi drept farfurii, sunt tăiate uşurel, golite de miez şi lăsate puţin la cuptor până încep să rumenească.
Garnisim totul cu pătrunjel mult şi mâncăm uşurel...că frige rău, e picant şi e bun de te omoară!
Stingem cu un vinişor roşu şi sec, tot unguresc...şi oftăm româneşte...
Viaţa e frumoasă...are momentele ei fantastice!

KATAIF

...azi sunt prinţ arab...ars de soare, mistuit de patimi, pârjolit de dragostea pierdută...frumoasa mea Bedrel Budur...
Mă afund în perne melancolic, lăcrimez cu durere-n piept...şi plâng soarta crudă a dragostei neîmplinite. Gust din narghilea...gust din ceaiul dulce şi fierbinte...privesc îndoielnic către alte cadâne...dar ochii-mi plâng...şi sufletul se zbate...iubirea-i dusă - şi-n rest...singurătate.
Copleşit de aşa durere, caut dară mângâiere...iar dacă atâta amar e-n suflet, cu ce altceva aş putea să mă-ndulcesc...decât cu dulcele meu kataif, făcut cu dragoste, cu mângâiere şi cu răbdare...
Dau dară poruncă să mi se aducă degrabă fidea bălaie, din cea mai fină, precum părul de fecioare, miere dulce din floare de coriandru, puţintele migdale crude şi fistic verzui, scorţişoară, cuişoare, nucşoară şi zahăr, unt gras şi dulce, coajă de portocală, apă de flori de portocal, câteva fructe dulci-acrişoare de cireaşa-pământului şi smântânică grasă, pentru frişcă aromată.
Iau frumos de dau spre tocat migdalele şi fisticul, untul îl dau spre topit, iar fideaua o aşez frumos într-o tipsie. O acopăr cu tocătura de fistic şi migdale, din nou puţină fidea şi apoi untul topit. Aşa vor sta la cuptor preţ de jumătate de ceas, timp în care amestec mierea cu apă şi o dau spre fiert cu coajă de portocală, cu condimente şi cu apă de flori de portocal.
Scot minunea din cuptor, o las să se răcorească şi o stropesc din belşug cu siropul preadulce...
După ce se răceşte, bat din smântână cu zahăr şi niţică apă de flori de portocal o frişcă moale şi parfumată, pe care o dau peste prăjitură, o presar cu fistic şi o decorez cu niscaiva fructe de cireaşa-pământului...
Mă apucă o foame grozavă, uit de dragoste, uit de Bedrel Budur şi îmi amintesc cât sunt de măiastru...
- Oooo...mărite prinţ...tu eşti cel mai mare bucătar al lumii noastre şi meriţi tot ce e mai bun!...dă-o-ncolo pe Bedrel Budur...că aşa frumuseţe de fată se mai găseşte, dar asemenea kataif...nicicând!