Bucătăria lui Florian






Orice gurmand intră în bucătărie la fel cum orice credincios intră în templu...cu pioşenie, nesăţios şi cu speranţă. Aş vrea ca bucătăria mea să fie un templu pentru orice suflet neostoit şi pentru orice pântec nesătul!

luni, 5 decembrie 2011

Chili con carne














Să tot fie vreo 12-13 ani de când am făcut prima oară o pasiune mistuitoare pentru mâncarea mexicană. Simt uneori că iuţeala şi parfumul acelor mâncăruri exprimă starea de spirit a unei latinităţi aprige şi rezistente. Mexicanii sunt plini de viaţă, veseli, aprigi şi trăirea lor intensă este exprimată profund prin preparatele lor simple, curate, energice şi delicioase.
Chiar dacă "chili con carne" îşi are în fapt rădăcinile în Spania, mexicanii au dat putere şi nuanţe profunde acestui fel de mâncare. Mie îmi aduce aminte de mâncarea simplă, de la ţară, făcută cu dragoste, o mâncare menită să te pună pe picioare şi să-ţi dea puterea de a trece peste orice!
Avem nevoie de o jumătate de kilogram de carne tocată, de preferinţă amestec, dar să fie de calitate. O ceapă potrivită, sare, piper, ulei de măsline, 5 căţei de usturoi, 2 foi de dafin, 2 linguriţe cu vârf de paprică dulce amestecată cu din cea iute, 1 linguriţă rasă de oregano, 1 linguriţă rasă de cimbru şi una de chimen, 1 roşie, 2 ardei (capia sau gras), 4 ardei iuţi (asta ţine de fiecare cât de mult ţine la iuţeală...), cam 1/2 kg de fasole roşie fiartă şi vreo 200-300 grame de porumb fiert boabe şi o cutie de roşii tăiate în bulion.
Ardeiul se toacă bucăţele, roşia se taie cuburi şi se amestecă cu roşiile tăiate în bulion, carnea se dă la călit în 4-5 linguri de ulei, iar când începe să rumenească, se adaugă ceapa şi usturoiul tocate potrivit. Peste carne urmează condimentele...sare, piper, boia, oregano, cimbru şi chimen. După ce le ia bine căldura pe toate acestea, adăugăm ardeii tocaţi, roşiile, fasolea şi porumbul şi lăsăm să fiarbă binişor la foc mic, până scade şi formează un sos potrivit de gros.
Nu vă mai trebuie decât ceva pâine şi ceva udătură...că iuţeala cere şi din acestea.
Să aveţi poftă şi spor!