Nu pot ascunde faptul că sunt un mare iubitor al Greciei. Dacă întâmplarea a făcut să învăţ limba elenilor, apăi dorinţa fu cea care m-a făcut să le învăţ mâncarea, să le iubesc felul de a fi, să îndrăgesc lentoarea şi lenea specifice şi să tânjesc după viaţa boemă, petrecută la mal de Egee, cu briza în nări şi cu parfum de peşte fript şi caracatiţe uscate. Sunt nebun după salatele alea blestemate şi înmiresmate cu brânză feta, cu oregano şi cu măsline verzi, mor după un păhărel de ouzo rece îndelung gustat alături de câteva sardine fripte simplu şi însoţite cu lămâie.
Dacă Dumnezeu nu a fost atent şi a scăpat o bucăţică din rai atunci când a făcut lumea asta...se pare că acea bucăţică s-a ascuns în Grecia, în felul acestui popor de a înţelege viaţa, de a iubi viaţa şi de a-şi trăi viaţa.
Tot pe aceste plaiuri însorite mi-a fost deschis apetitul pentru midii, cu cât mai simplu gătite...cu atât mai minunate.
Doar să fie proaspete, să fie curate şi de la o sursă de încredere...
După ce le spălaţi bine cu un burete abraziv (nu le lăsaţi niciodată în apă şi mai ales nu umblaţi pe lângă dânsele cu vreun fel de detergent), puneţi într-o tigaie ulei de măsline, căliţi usturoi tăiat fin, aruncaţi scoicile şi amestecaţi-le energic. Adăugaţi puţin vin alb, sare, piper şi nişte zeamă de lămâie, apoi acoperiţi vasul şi lăsaţi-le să dea bine în clocot. Se vor desface şi vor împrumuta toate aromele de pe lângă dânsele.
Le serviţi repejor, stropite cu ulei de măsline şi cu zeamă de lămâie.
Gustul este inegalabil...vă veţi simţi aproape de mare, de valuri şi de liniştea ţărmurilor.
Sunt vremuri tulburi, vremuri în care nu suntem lăsaţi să vedem adevărul, vremuri în care imaginile devin distorsionate şi neclare profund...dar eu vă spun un lucru - Grecia este şi va fi întotdeauna un paradis, un spaţiu binecuvântat şi special. Autenticul de aici nu se va pierde niciodată, iar frumuseţea locurilor va dăinui în eternitate.
