Trufe negre

Scrierile mele se cam lasă aşteptate...de acum încolo funcţionăm pe principiul "mai răruţ şi mai drăguţ".
Umblu mult, trăiesc intens şi mă bucur de fiecare clipă. Nu fac mâncare des şi mă las pe mâna altora...
Am găsit trufe...trufe negre proaspete, cu miros de mucegai şi nucă, cu aromă de alună şi brânză brie, cu o consistenţă moale şi crocantă...toate într-o singură minune gastronomică - trufa neagră.

Pentru cine împărtăşeşte pasiunea bucătăriei, trufa este elementul sublim şi total care poate întregi un anumit fel de mâncare. Merge cu peştele, cu cartoful, cu ciocolata sau cu pastele...se înţelege bine cu anumite băuturi sau chiar poate fi consumată ca atare în salate. O omletă specială va avea întotdeauna o aromă de trufă, iar o scoică nu poate fi întreagă fără puţină răzătură de trufă.

Din păcate, accesul este puternic restricţionat, pentru că trufele sunt relativ rare, cam scumpe şi greu de obţinut. Ele sunt bune de consumat cam două săptămâni, timp după care încep să piardă aroma...

Ceea ce există pe piaţă, la preţuri stupid de mari, sunt uleiuri cu aromă de trufe sau unt cu aromă de trufe, dar din păcate...realizate prin procese chimice...nu au văzut niciodată o trufă...

S-a obţinut prin procedee chimice aroma de trufă, însă o trufă adevărată emană "gaze" datorate unor uleiuri volatile, în număr de vreo 42. S-au putut obţine în laborator doar vreo două asemenea arome.

Eu cunosc alte moduri de a pune în valoare aceste arome şi mai ales de a le conserva (oricum nu pentru mult timp).
Uleiul de trufe se obţine încălzind ulei de măsline de foarte bună calitate (la 60-70 de grade), ulei în care facem o infuzie de răzătură de trufă - mai mult sau mai puţin cantitativ, în funcţie de aroma dorită. Oricum aroma naturală este mult mai discretă decât cea chimică...
Răzătura de trufă se înţelege foarte bine cu sarea, pe care o aromatizează, sarea împrumută şi păstrează bine aroma de trufă. Orice friptură asezonată cu o astfel de sare are un gust aparte...plus că ţine foarte mult.

Ideea este că trufa este foarte bună cu grăsimile...acestea absorb foarte bine aromele specifice ale trufei şi le păstrează vreme îndelungată. Foarte simplu, răzătura de trufă poate fi amestecată cu unt moale şi obţinem un unt aromatizat cu trufă excelent. O bucată de peşte precum somonul ori un muşchiuleţ de viţel la grătar îmbălsămate cu un astfel de unt fac diferenţa!

Dacă aveţi ocazia să gustaţi aşa ceva...să nu daţi înapoi! Poate veţi râde de ceea ce vă spun, însă efectul final şi suprem al trufei este cel apărut după consumare, pentru că la 15-20 de minute după ingerare, în contact cu fermenţii stomacali, trufa va elibera aromele respective gazoase care vor da naştere unui aşa zis "râgâit sublim". Sunt convins că zâmbiţi dar asta este realitatea...

Eu doar îmi fac datoria de a vă informa!

Alivenci...

Am întârziat muuuult...foarte mult cu postarea aceasta. Nu că n-aş mai fi făcut mâncărică bună...sau că n-aş mai fi mâncat...dar toate făcute în grabă, pentru că am avut treburi mult mai importante...

Acum că aţi înţeles "cauza" lipsei mele din mediul virtual, mă văd nevoit să revin, cu reţete simple, curate, adecvate "noilor cerinţe" şi de aceea, o perioadă, o să vedeţi p-acilea numai mâncare fără condimente deosebite, fără produse periculoase...într-un cuvânt...plictisitoare!

Păi ce putem face să fie bun, curat, gustos şi bun pentru o mămică?!

Alivenci...latura mea moldovenească îşi spune cuvântul!

Am să vă dau reţeta exact aşa cum am făcut-o eu...nu din ochi...ci am să vă dau cantităţi exacte. 

Avem dară...250 grame mălai, 100 grame făină, 400 grame brânză sărată, 200 grame caşcaval, 125 grame unt, 4 ouă, 600 ml lapte, smantână 350 grame, 10 linguri cu zahăr şi 1 linguriţă cu sare.

E simplu...aprindem cuptorul şi lăsăm flacăra măricică...la 180-200 grade. Între timp, amestecăm ouăle cu zahărul binişor şi adăugăm untul topit şi răcorit (atenţie să nu fie untul fierbinte, iar de topit îl topim uşor, la flacără mică să nu se ardă). 

Amestecăm în continuare energic şi venim cu mălaiul, cu făina şi apoi cu smântâna.

Sfărâmăm brânza cu mâna iar caşacavalul îl dăm pe răzătoare. Le încorporăm şi pe acestea, omogenizăm şi adăugăm laptele.

Aşezăm compoziţia într-o tavă cu pereţi groşi, unsă cu unt şi tapetată cu puţin mălai. Şade la cuptor preţ de un ceas...cu atenţie să nu se ardă. Când se rumeneşte frumos o scoatem şi o lăsăm la răcorit 5-10 minute.

Alivanca noastră merge de minune, se mănâncă fierbinte ori rece şi poate fi însoţită de niţică smântână grasă...pentru un plus de farmec...

E pufoasă, e dulce, e săţioasă...e moldovinească!